|
Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private |
|
|
|
C.S.S.P.P. este autoritatea administrativă autonomă de reglementare şi supraveghere prudenţială, aflată sub controlul Parlamentului României, înfiinţată prin O.U.G nr.50 din 9 iunie 2005, aprobată prin Legea nr. 313 din 10 noiembrie 2005. Conducerea C.S.S.P.P. este condusă de un consiliu format din 5 membri, dintre care unul deţine funcţia de preşedinte şi altul de vicepreşedinte, numiţi de Parlament. Conducerea executivă a C.S.S.P.P. este asigurată de un director general numit de Consiliul Comisiei. Misiune
- Reglementarea, coordonarea, supravegherea şi controlul activităţii sistemului de pensii private
- Protejarea intereselor participanţilor şi ale beneficiarilor, prin asigurarea unei funcţionări eficiente a sistemului de pensii private şi informarea asupra acestuia
Viziune Un sistem de pensii echilibrat care va duce la: - Eliminarea presiunii asupra bugetului asigurărilor sociale
- Stimularea creşterii economice prin investirea sumelor acumulate la fondurile de pensii
- Dezvoltare pieţei de capital ( activele imobilizate cresc şi sprijină dezvoltarea unor proiecte mari)
- Crearea de noi locuri de muncă, reducerea şomajului
Atribuţii principale
- Acordarea, suspendarea sau retragerea avizelor şi autorizaţiilor fondurilor de pensii, administratorilor, depozitarilor şi auditorilor financiari
- Supravegherea prudenţială a sistemului de pensii private
- Controlul activităţii din sistemul de pensii private
- Controlul constituirii şi virării de către angajator a contribuţiei la fondurile de pensii
- Adoptarea de norme privind sistemul de pensii private, elaborarea şi/sau avizarea proiectelor de acte normative care privesc supravegherea pensiilor private
- Investiţiile fondurilor de pensii
- Participanţii la fonduri de pensii
- Lichidarea administratorilor fondurilor de pensii
- Provenienţa capitalului vărsat de fondatori
- Fondul de rezervă
- Activitatea de depozitare a activelor fondurilor de pensii
- Calcule actuariale
- Procedura de efectuare a controlului, procedura internă de soluţionare a sesizărilor si contestaţiilor
- Verificarea organizării, evidenţei si administrării separate a activelor şi pasivelor fiecărui fond de pensii private de cele ale administratorului
- Verificarea existenţei la fiecare administrator a unor proceduri administrative şi contabile clare, precum şi a unui mecanism corespunzător de control intern
- Întocmirea si actualizarea Registrului fondurilor de pensii private
- Desemnarea administratorului special în vederea protejării intereselor participanţilor şi beneficiarilor la fondurile de pensii private
- Informarea şi educarea populaţiei cu privire la sistemul de pensii private
Legaturi funcţionale
C.S.S.P.P. colaborează cu alte instituţii si autorităţi din ţară şi din strainătate, în special cu autorităţi de supraveghere şi reglementare a pieţelor financiare din România, statele membre ale Uniunii Europene şi cu Comisia Europeană | Adresa: | | Calea Şerban Vodă nr. 90-92, sector 4, cod poştal 040213, Bucureşti | | Telefoane: | | +40 21-3301035 | | | | +40 21-3301037 | | | | +40 21-3301046 | | Fax: | | +40 21-3301031 | | Email: | |
Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.
|
Program de functionare: L-V: 8:30 - 16:30 Program de Relatii cu Publicul: L-V: 10:00 - 16:00 J: 12:00 - 18:00 Email:
Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.
ATENŢIE!
- Persoanele juridice şi fizice, plătitoare de taxe, vor achita cuantumul acestora în contul de disponibilităţi al C.S.S.P.P deschis la Trezoreria Municipiului Bucureşti - IBAN: RO22TREZ7005025XXX001775.
- CSSPP deţine numărul de înregistrare 4353 în registrul de evidenţă a operatorilor de date cu caracter personal.
|